„Vedem un stat fara institutii ale ordinii”. Politia se spala pe maini in scandalul din Piata Unirii: „Nu avem atributii”
Politia Capitalei anunta ca nu are atributia de a muta gardurile santierului pentru Planseul Unirii sau de a stabili cui apartine terenul respectiv. „Stat fara institutii ale ordinii”, a comentat aceasta situatie un fost consilier prezidential.
Institutia abilitata in a decide titlul de proprietate este instanta civila, reiese dintr-un comunicat transmis luni de catre Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti.
„La sediul Serviciului de Politie pentru Centrul Vechi s-au prezentat atat primarul general al Capitalei, impreuna cu doi reprezentanti ai Primariei Generale, cat si un reprezentant al Primariei Sectorului 4, care au depus documente cu privire la litigiul in cauza, insa au refuzat sa depuna vreo sesizare cu privire la savarsirea vreunei infractiuni. De asemenea, mentionam faptul ca Politia Capitalei nu are atributii de a ‘muta gardurile’, ori de a decide ‘cine este proprietar’, asa cum a solicitat verbal Primarul General al Capitalei. Precizam faptul ca ambele parti implicate au depus prin reprezentanti inscrisuri, care urmeaza a fi analizate in conditiile legii, iar, raportat la particularitatile cauzei prezente, institutia abilitata in a decide titlul de proprietate este instanta civila”, transmite sursa citata.
Politistii continua verificarile, cu respectarea cadrului legal incident, pentru clarificarea situatiei, se mai arata in comunicat.
Lucrarile de reconstructie la Planseul Unirii au inceput, luni, dupa ce Primaria Sectorului 3 a emis autorizatia de construire, a anuntat edilul Sectorului 4, Daniel Baluta.
Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a insotit luni, in jurul orei pranzului, o echipa a Politiei Locale a Municipiului Bucuresti, pentru a demonta gardurile care imprejmuiesc organizarea de santier. Potrivit acestuia, autorizatia de construire obtinuta de Primaria Sectorului 4 pentru lucrari la Planseul Unirii prezinta „multiple elemente de nelegalitate”.
In momentul in care politistii locali ai Municipiului Bucuresti au dorit sa indeparteze gardurile, au fost opriti de politisti locali de la Sectorul 4.
Ulterior, Nicusor Dan si reprezentantii Politiei Locale s-au deplasat la o sectie a Politiei Nationale, pentru a transa chestiunea lucrarilor de la Planseul Unirii. La iesirea din sectia de politie, Nicusor Dan a spus ca reprezentantii Politiei Nationale nu au ajuns deocamdata la o concluzie.
„Mi se pare, in orice caz, iresponsabil ca Politia Nationala sa nu fie in stare sa ia o decizie pe baza de argumente. Am stat degeaba, eu crezand ca am venit aici ca sa rezolv o situatie. Fiecare dintre parti, noi si Primaria Sectorului 4, am venit cu documente care sa ateste dreptul de administrare pe terenul acela si Politia Nationala nu a fost in stare sa ia nicio concluzie. Ne-a multumit, a mai inchis un dosar cu sina si am plecat acasa”, a aratat edilul general, intr-o declaratie acordata presei.
Sebastian Lazaroiu: „Vedeti un stat fara institutii ale ordinii”
„Daca va uitati la televizor acum, vedeti un stat fara institutii ale ordinii.
Nu l-am votat pe Nicusor Dan si nici nu cred ca are treaba la Primaria Generala omul asta. Dar povestea cu planseul de la Piata Unirii mi s-a parut intotdeauna cusuta cu ata alba. Si cred ca Nicusor are motive sa fie suspicios. Nu mi-e clar ce miza are acolo protejatul lui Ciolacu, Baluta. O fi vorba de bani de campanie, de mafiile mufate la bugete, de o provocare electorala cu bataie lunga, habar n-am. Dar urgenta pe care o tot invoca primarul de sector pare un banc (saptamana trecuta renuntase la lucrari, brusc, acum isi apara santierul cu gealatii).
Intuitia imi spune ca PSD fabrica un pretext pentru a reglementa (dupa alegeri, fireste) o viitoare administrare a Capitalei in care Primarul General (totusi votat de bucuresteni) sa aiba un rol decorativ.
La fel ca la abuzul comis de Ciolacu si echipa de zgomote cu mana CCR, PSD tropaie de nerabdare sa inhate toata puterea in stat si sa faca legea de sus pana jos in avantajul clientelei”, a transmis Sebastian Lazaroiu, fost consilier prezidential.