Vela, dupa ce a fost filmat pe o terasa care nu respecta regulile: „Terasa nu are acoperis”
Senatorul PNL Marcel Vela, fost ministru al Afacerilor Interne, reactioneaza dupa ce a fost filmat la o terasa cu pereti pe toate laturile, el sustinand ca terasa avea acoperisul rabatat. „Eu sustin respectarea tuturor regulilor si le si respect”, afirma Marcel Vela.
Intr-o interventie telefonica la Digi 24, fostul ministru de Interne a explicat ca imaginile filmate, in care el apare stand la masa cu alte persoane au fost realizate marti seara la o terasa care nu are acoperis, dar care are pereti.
„Este acoperis deschis si structura are niste grinzi dintr-o parte in alta ca sa sustina peretii laterali. Daca nu are acoperis este deschisa. Era acoperisul rabatat, deci nu avea acoperis, e foarte logic ce va explic si puteti verifica”, a afirmat fostul ministru.
Marcel Vela a precizat ca deasupra mesei sale se afla un radiator, ca masa de langa cea la care a stat era libera si ca a respectat regula care prevede ca la o masa sa nu stea mai mult de sase persoane care nu sunt membri ai aceleiasi familii.
„Eu sustin respectarea tuturor regulilor si le si respect. (…) In alta ordine de idei, cum decide Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta sau al Municipiului Bucuresti sa gestioneze zona HoReca (…) este impusa de situatia epidemiologica de la momentul si locul respectiv”, a adaugat Vela.