Vela si Arafat, anunturi importante la MAI. Raed Arafat critica faptul ca numerosi oameni au iesit pe strazi
Astazi, 21 martie a.c., incepand cu ora 19:00 va avea loc o declaratie de presa la sediul MAI. Declaratia va fi sustinuta de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela si de secretarii de stat Bogdan Despescu si Raed Arafat, anunta Grupul de Comunicare Strategica.
Secretarul de stat in MAI, Raed Arafat, a dat sambata un mesaj prin care indeamna la evitarea „la maxim” a activitatilor care nu sunt esentiale in aceasta perioada si recomanda totodata respectarea masurilor de izolare si distantare sociala.
„Mai multe persoane au sunat sa spuna ca sunt prea multi care au iesit la plimbare si la gratare, fiind vremea frumoasa. In aceasta perioada ramanerea acasa si evitarea activitatilor care pot sa va expuna si sa expuna familiile voastre este extrem de importanta”, a scris Raed Arafat pe Facebook.
El atrage atentia ca „virusul nu se vede, nu se simte si nu are gust ca sa poata fi evitat”.
„Acesta se evita numai prin masurile de izolare si distantare sociala. Evitati expunerea persoanelor varstnice din familiile dumneavoastra la acest risc printr-un comportament responsabil. Va rog mult, evitati la maxim activitatile care nu sunt esentiale in aceasta perioada!”, a adaugat seful DSU.