externe

Surpriza de la summitul BRICS: a fost respinsa candidatura Venezuelei, tara aliata cu Rusia. Un membru fondator si-a folosit dreptul de veto

Venezuela, tara care intentiona sa adere la BRICS in timpul summitului de la Kazan, in Rusia, a denuntat joi vetoul pe care Brazilia l-a opus intrarii sale, denuntand o „agresiune”, transmite BBC.

„Venezuela (…) a avut sprijinul si sustinerea tarilor participante la acest summit pentru oficializarea intrarii sale”, a explicat Ministerul venezuelean de Externe intr-un comunicat.

Dar „reprezentanta Ministerului brazilian de Externe (…) a decis sa mentina vetoul pe care (fostul presedinte brazilian de dreapta Jair) Bolsonaro l-a aplicat Venezuelei ani de zile, reproducand astfel ura, excluderea si intoleranta promovate de centrele de putere occidentale pentru a impiedica, pentru moment, intrarea Venezuelei” in BRICS, a denuntat acesta.

Este „o actiune care constituie o agresiune impotriva Venezuelei si un gest ostil (…) Poporul venezuelean simte indignare si rusine in fata acestei agresiuni inexplicabile si imorale a Ministerului brazilian de Externe, care mentine cea mai rea dintre politicile lui Jair Bolsonaro impotriva revolutiei bolivariane”, a mai criticat ministerul.

Relatiile dintre Brasilia si Caracas au devenit tensionate in ultimele saptamani dupa realegerea contestata in iulie a presedintelui Nicolas Maduro in Venezuela, unde opozitia striga frauda si revendica victoria.

Cele doua tari au rupt relatiile in 2019 in anii Bolsonaro (2019-2022), dar odata cu revenirea la putere a lui Luiz Inacio Lula da Silva (stanga), relatiile diplomatice au fost reluate la inceputul lui 2023.

Lula, care a incercat sa fie mediator in criza politica din Venezuela, propunand in zadar noi alegeri, inca nu a recunoscut realegerea lui Maduro.

Situatia s-a tensionat si mai mult in septembrie cand Caracasul a revocat autorizatia data Braziliei de a reprezenta Argentina in tara si, in special, de a gestiona resedinta ambasadei unde sase s-au refugiat din martie sase responsabili ai opozitiei venezuelene.

Ministerul brazilian de Externe, care administra resedinta ambasadei Argentinei din august si de la ruperea relatiilor dintre Venezuela si Argentina, a reaminitit Caracasului „inviolabilitatea instalatiilor misiunii diplomatice argentiniene”, inconjurata atunci de politie.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

India si China pun capat confruntarilor la granita din Himalaya

India si China au inceput sa puna in aplicare un acord pentru a pune capat…

O oră ago

Banca Centrala a Rusiei ridica rata dobanzii cheie la valoarea istorica de 21%, in lupta sa pentru a reduce inflatia

Banca Centrala a Rusiei si-a majorat vineri rata cheie a dobanzii de la 19% la…

44 de minute ago

Jurnalistul BBC care l-a enervat pe Putin. Liderul de la Kremlin admite ca a invadat Ucraina pentru a da o lectie Occidentului si NATO – VIDEO

Un jurnalist BBC l-a provocat pe presedintele rus Vladimir Putin, intr-o conferinta de presa la…

O oră ago

O lista cu numele a 3.789 de agenti pro-rusi a fost data publicitatii in Moldova: „Eu sunt ofiter si imi respect profesia”

Redactiile din Republica Moldova au primit, vineri, o lista care contine numele a 3.789 de…

2 ore ago