„Veniti in privat sa va dau la gurita!”. Mesajul badaranesc al unui fost ministru PSD, actual sef al unei organizatii PSD

politica

Presedintele PSD Bihor, Ioan Mang, l-a chemat pe un reporter de la eBihoreanul in „privat” pentru a-i da „la gurita”. Mesajul a fost transmis la finalul unei sedinte cu oficiali locali si din cadrul guvernului.

„Veniti in privat sa va dau la gurita!”, i-a spus Mang reporterului. Mesajul a fost transmis la finalul sedintei Comisiei de Dialog Social, care a acut loc in sediul Prefecturii.

Mang s-a aratat foarte deranjat de intrebarile legate de represiunea din 10 august si de presupusa tentativa de asasinare a lui Dragnea.

„Este un Parchet Militar, care la solicitarea unui ilustru presedinte ne va raspunde daca (n.r. – modul de actiune al Jandarmeriei) a fost legal sau nu”, a spus Mang despre interventia brutala a oamenilor legii, care a facut victime nu in randul unor huligani, ci al protestatarilor pasnici, multi dintre acestia varstnici, femei, chiar mame cu copii in brate, dar si jurnalisti care, filmand, nu isi faceau decat meseria.

Intrebat „ce opinie” are despre tentativa de asasinat despre care presedintele partidului, Liviu Dragnea, a povestit la Antena 3, Mang a raspuns zeflemitor ca „n-am fost cu dumnealui in masina, probabil ca s-a intamplat asta, am inteles ca si SRI a dat un comunicat”. Dupa ce reporterul i-a amintit ca, dimpotriva, SRI a dat un comunicat in care, la fel ca alte institutii ale statului, arata ca nu avea nicio informatie si nicio sesizare fata de asa ceva, Mang a continuat in acelasi registru: „Nu stiu asta, ce comunicat a dat SRI”.

La intrebarea daca se teme pentru viata liderului partidului, seful PSD Bihor a afirmat ca, de fapt, se teme pentru cea a reporterului: „Eu ma tem si pentru viata dumneavoastra, domnule Cris”, explicand apoi, la cererea jurnalistului, ca „eu ma tem si pentru viata fiecarui om, chiar si ala care face un site cu sloganul politic al domnului Ioannis”.

Mang a fost ministru al Educatiei in Guvernul Ponta timp de opt zile. El a fost nevoit sa demisioneze dupa ce a fost prins ca si-a plagiat doctoratul.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: