Vicepresedintele PNL, Alexandru Muraru, anunta in premiera ca liberalii ar putea incheia o alianta de dreapta intre cele doua tururi de la prezidentiale
Desi se afla inca in coalitia de guvernare cu PSD, iar liderii celor doua partide si-au manifestat disponibilitatea continuarii actului de guvernare in aceasta formula, iata ca liberalii dau un nou semnal de deschidere catre alte formatiuni de dreapta, inaintea alegerilor din noiembrie si decembrie.
Partidul National Liberal ar putea face un anunt mai concret intre cele doua tururi de scrutin de la prezidentiale, a declarat la RFI vicepresedintele PNL Alexandru Muraru, care nu a ezitat sa-i critice din nou pe colegii de coalitie din PSD: „Functia de presedinte al Romaniei trebuie protejata de a nu fi confiscata de un pesedist, in primul rand (…). Dorinta celor mai multi dintre colegii mei din Biroul Politic National este de a face o coalitie de dreapta, de a vedea care este rezultatul alegerilor la 1 decembrie”.
Liderul PNL Iasi atrage atentia ca ”PSD face acest joc de a te imbratisa cu forta si de a te imbratisa prin sugrumare, de a spune in fiecare zi ca va continua o coalitie PNL-PSD, pentru a demobiliza electoratul PNL”.
Deputatul Alexandru Muraru precizeaza ca „este foarte clar ca in momentul in care PNL si PSD isi vor duce cel mai probabil candidatii in turul al doilea al alegerilor prezidentiale, in cele doua saptamani care se scurg intre turul I si turul II si mai ales in ultima saptamana, adica intre alegerile parlamentare si prezidentiale, PNL va fi pus in aceasta postura si situatie de a anunta cel mai probabil o alianta de dreapta, cu partidele de dreapta, care sigur, vor trebui sa mobilizeze si ele electoratul, pentru a sustine candidatul PNL in turul al doilea al alegerilor prezidentiale”.