Viceprimarul Tudy, mana dreapta a Gabrielei Firea, reactioneaza la VALUL de ironii

politica

Viceprimarul Tudor Ionescu a declarat, joi, dupa ce a fost ales viceprimar al Capitalei, ca a absolvit trei facultati si doua mastere, de cinci ani este antreprenor si ca nu vrea sa vorbeasca despre trecutul sau, precizand ca nu discuta despre viata sa personala.

Precizarile lui Tudor Ionescu vin dupa ce numirea sa a readus in atentia publicului scandalul in care a fost implicat in 2012, pe cand era iubitul Oanei Zavoranu, relateaza News.ro.

„Nu vin deloc din zona mondena, imi pare rau sa va dezamagesc aici. Nu am discutat niciodata si aici poate ca o sa lamurim si acest aspect, la mine lucrurile au fost simple de la inceput: viata mea personala nu o discut si aici se inchide orice. Imi pare rau sa va dezamagesc. Inca o data, munca mea este cea pe care o vedeti. Aici, si nu numai aici, o veti vedea si pe teren. Ceea ce voi munci eu, veti vedea in interesul cetatenilor, 24 din 24. Fiecare este liber sa ma perceapa cum isi doreste. De 5 ani de zile sunt antreprenor din zona dealerilor, nu as vrea sa intru in mai multe detalii pentru ca nu vreau sa fac reclama. Insa acest lucru mi-a permis sa iau legatura cu foarte multe persoane”, a mai spus viceprimarul.

Referitor la domenile de care se va ocupa in calitatea sa de viceprimar al Capitalei, el a explicat ca inca e prea devreme ca sa stie acest lucru, dar a subliniat ca are o pregatire temeinica.

„Este prematur sa discutam acum despre ce voi face in mod exact. Ma intrebati care este pregatirea mea? Eu am trei facultati pe care le-am terminat. Doua dintre ele, una pe comert international, alta pe stiinte politice, ambele in Bruxelles. Doua mastere, ambele in Bruxelles, unul pe politica comparata si unul pe studii europene. De aceea, ca sa raspund un pic la intrebarea dumneavoastra, optiunile mele se dirijeaza mai mult in zona Uniunii Europene si a relatiilor internationale. Nu trebuie sa va spun ca UE trece printr-un moment foarte, foarte dificil in acest moment, un mare semn de intrebare legat de motivul existentei sale dupa referendumul din Marea Britanie si din acest motiv si eu, si colegii mei, dar mai ales eu, imi voi dedica eforturile pentru a cladi nu numai Capitala, una din cele 28 – inca – de state memebre ale UE, dar si pentru a cladi UE un pic si in Bucuresti”, a spus Ionescu.

Intrebat cu ce solutii va veni pentru problemele RADET sau cele ale RATB, viceprimarul a recunoscut ca nu are solutii concrete.

„Sunt problemele stringente pe care le-am discutat si nu stiu daca ati asistat la sedinta, tocmai in vederea rezolvarii problemelor RADTE si RATB am inceput sa luam masuri pe care le-a expus doamna primar. Un proiect personal pentru RADET nu am, dar proiectele pe care le-am discutat, ati vazut foarte clar cum am votat”, a spus Ionescu.

Tudor Ionescu a mai spus ca are un caine si ca una dintre activitatile sale in cadrul primariei va fi sa se ocupe de cainii comunitari, aratand ca Bucurestiul este deficitar in ceea ce priveste capitolul „oras pet-friendly”.

Noul viceprimar al Capitalei este, conform listei de candidati pentru CGMB depuse de ALDE, de profesie economist, in prezent ocupatia sa fiind aceea de manager. El a fost membru PNL si a facut un stagiu la Parlamentul European, la cabinetul lui Cristian Busoi.

Presa a relatat ca Tudor Ionescu ar fi dorit sa candideze si la alegerile locale din 2012, dar scandalul in care a fost implicat in perioada in care era iubitul Oanei Zavoranu i-a afectat cariera politica. In 2011, Tudor Ionescu, cunoscut in lumea mondena sub numele de Tudy, a ajuns pe prima pagina a ziarelor dupa aparitia unei inregistrari video compromitatoare.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: