Video – Un avion rusesc IL-76 plin de ceceni care se roaga zboara spre Ucraina. Ucrainenii ii asteapta cu rachete Javelin
Noi filmari cu ceceni trimisi sa ajute trupele ruse invadatoare au aparut pe retelele de socializare. De data aceasta, cecenii apar rugandu-se intr-un avion de transport al Rusiei care se indreapta spre Ucraina.
Cecenii se afla intr-un avion militar de transport Ilyushin-76.
Reportedly video of Chechen fighters headed to Ukraine on a transport aircraft. https://t.co/N7R24x2NTr pic.twitter.com/rHUChT2ZeT
— Rob Lee (@RALee85) March 13, 2022
#Russia‘n IL 76 full of Chechen #Kadyrovski‘s on way to #Belarus -> #Kyiv pic.twitter.com/uaeLrKeR2C
— C4H10FO2P (@markito0171) March 12, 2022
Liderul cecenilor, Ramzan Kadirov, a devenit cunoscut in timpul invadarii Ucrainei ca unul dintre principalii actori din efortul rus de razboi.
Liderul din capitala cecena Groznii s-a remarcat de-a lungul anilor nu doar ca un sustinator neconditionat al liderului rus Vladimir Putin, ci si ca unul insarcinat cu asasinate, fiind acuzat ca a fost in spatele uciderii unor disidenti rusi si ceceni cunoscuti, dar si cu misiuni de acest fel in strainatate.
Luptatorii lui Kadirov au primit o misiune esentiala la inceputul razboiului, aceea de a-l captura sau asasina pe presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, precum si pe alti lideri politici ai tarii. Unitatea cecena responsabila cu aceasta misiune a fost insa distrusa de apararea ucraineana in apropierea aeroportului Hostomel, iar comandantul sau, Mogamed Tusaiev, unul dintre favoritii lui Kadirov, a fost ucis cu aceasta ocazie.
Kadirov s-a facut remarcat la inceputul conflictului prin actiunile sale de imagine, mai ales reuniunea la care 10.000 de luptatori ceceni au strigat numele lui Putin, pe care observatorii internationali au asemanat-o cu manifestarile naziste. Presedintele cecen a aparut in uniforma de combatant, dar si intr-o pereche de bocanci Prada care a dus la postari virale precum „Diavolul chiar poarta Prada”.
Cecenii, unitati de ucigasi, chiar si de soldati rusi?
Unitatile de ceceni trimise de Ramzan Kadirov, denumite Kadirovtki, au fost prezentate ca „trupe de soc” in conflictul din Ucraina. Ele sunt separate de restul grupurilor de armate si poarta semnul X ca simbol al faptului ca, desi fac parte din armata rusa, sunt unitati distincte.
Dincolo de rolul lor, pe care multi observatori il considera ca tinand de razboiul psihologic, cecenii mai au si alt rol. Ei au fost acuzati de publicatia Pravda de la Kiev ca, alaturi de alte trupe ale armatei ruse, trag chiar asupra fortelor ruse care evita sa intre in lupta cu ucrainenii sau se retrag foarte devreme. Cecenii actioneaza pe principiul asa-numitelor „trupe de bariera”.
Pe de alta parte, ale trupe cecene, alcatuite din cei care i se opun lui Ramzan Kadirov si au fost nevoiti sa plece din Cecenia, s-au alaturat trupelor ucrainene si lupta cu rusii.
Kadirov – de la tradator la presedinte
Ramzan Kadirov a fost in adolescenta unul dintre membrii miscarii de rezistenta cecena in conflictul prin care Cecenia a incercat sa-si obtina independenta fata de Rusia. De altfel tatal sau, Ahmad Kadirov, a fost Mare Muftiu (liderul religios musulman) al Ceceniei cand aceasta s-a eliberat temporat de Moscova dupa Primul Razboi Ruso-Cecen.
Cei doi Kadirov au tradat insa cauza in 2000, in al doilea razboi ruso-cecen, cand au trecut de partea rusilor. Drept rasplata, Kadirov senior a devenit presedinte al Ceceniei ocupate de rusi. Dupa asasinarea acestuia de cecenii islamisti suparati de actul de tradare, fiul sau Ramzan a devenit treptat lider al Ceceniei, mai intai ca premier si apoi ca presedinte.
Ramzan Kadirov a dus lupte grele pentru consolidarea puterii. Rezistenta cecena la dominatia sa si a Kremlinului a luat forme armate, iar luptele au durat ani de zile.
Presedintele cecen a recurs la asasinate, tortura, arestari abuzive si chiar la distrugerea caselor rudelor insurgentilor pentru a zdrobi opozitia.
Organizatiile pentru apararea drepturilor omului l-au acuzat de un lung sir de crime impotriva umanitatii. La fel au facut-o unii dintre fostii sai colaboratori, unii asemuindu-l un tiran medieval care face orice orori si abuzuri isi doreste. Multi dintre ei au fost apoi asasinati, iar toate indiciile duc la Kadirov.
Asasinul lui Putin
Kadirov si-a castigat un renume de operator brutal, care nu ezita sa-si execute sau asasineze atat oponentii din Cecenia cat si din alte parti ale Rusiei. Asasinatele au avut loc atat pe teritoriul rus, in Occident, dar si in locuri precum Dubai.
De asemenea, Ramzan Kadirov este suspectat ca ar fi ordonat asasinarea cunoscutei jurnaliste ruse anti-Putin Anna Politovskaia, precum si a politicianului Boris Nemtov, unul dintre principalii opozanti ai Kremlinului. Amandoi au fost ucisi de ceceni si nici pana acum nu se s-a dovedit cine a ordonat asasinatele, desi exista suspiciuni mari ca in spatele lor a fost Kadirov. Acesta ar fi amenintat-o voalat pe Politovskaia cu moartea, conform jurnalistei.
In privinta lui Nemtov, unul dintre asasini, Zaur Dadaiev, a fost intre luptatorii lui Kadirov, iar acesta l-a numit dupa condamnare „un mare patriot al Rusiei”.