Video – Viral, cum si-a pus masca premierul Bulgariei. Reactii: „Alt politician mai bun nu avem”

externe

Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, nu a stiut cum sa isi puna corect masca sanitara, de protectie la coronavirus, fiind astfel intens ironizat pe retelele de socializare.

Iata momentul in care premierul bulgar incearca sa isi puna masca de protectie.

Reactiile bulgarilor au fost amare: „Alt politician mai bun nu avem”.

In weekend, numarul de cazuri de contaminare cu coronavirus in Bulgaria aproape s-a dublat, ajungand la 41. Doi pacienti cu COVID-19 au decedat. A fost decretata starea de urgenta pana in 13 aprilie; scolile au fost inchise, iar adunarile publice au fost interzise.

Spitalele din Bulgaria se confrunta cu problema cronica a numarului insuficient de asistente, dupa ce multe cadre medicale au plecat in tari occidentale, atrase de salariile mai mari. Autoritatile bulgare au inceput sa angajeze voluntari pentru tratamentul pacientilor.

Premierul Boiko Borisov si presedintele Rumen Radev, afisand o solidaritate apreciata de Reuters ca neobisnuita, au facut apel la concetatenii lor sa nu intre in panica, ci sa constientizeze gravitatea situatiei, sa respecte distantarea sociala si sa dea dovada de unitate.

Borisov a anuntat ca ‘toti cei aflati in linia intai’ a luptei cu coronavirusul vor fi platiti suplimentar cu 1000 de leva lunar. El a adaugat ca industria bulgara produce masti de protectie si echipament pentru personalul medical.

Guvernul de la Sofia va aloca 20 de milioane de leva pentru majorarea salariala si alte 20 de milioane pentru a ajuta autoritatile locale sa livreze alimente celor aflati in carantina si persoanelor cu dizabilitati. De asemenea, se vor asigura lichiditati pentru sprijinul companiilor afectate de restrictiile impuse de combaterea epidemiei. Ministrul de finante Vladislav Goranov a precizat ca fondurile vor fi directionate prin Banca Bulgara de Dezvoltare, institutie cu capital de stat.

Ministrul a respins insa propunerile de a amana plata impozitelor sau a creditelor bancare. El a propus in schimb ca, pentru evitarea cozilor la ajutoare sociale, firmele care intentioneaza sa disponibilizeze personal din cauza inchiderii magazinelor, barurilor si cluburilor sa isi pastreze deocamdata angajatii, urmand ca statul sa asigure 60% din salarii.

Bulgaria isi reconsidera totodata prioritatile de investitii mari si ar putea amana unele proiecte de modernizare a armatei, a mai dezvaluit Goranov, fara a da alte detalii. Reuters reaminteste ca, printre altele, la Sofia se anuntase o cerere de oferte in valoare de 1,46 miliarde de leva pentru achizitionarea de 150 de vehicule blindate.

Duminica, ministerul sanatatii le-a cerut cetatenilor bulgari din tara si din strainatate sa renunte la deplasarile internationale. In prezent, zeci de bulgari sunt blocati la frontiera dintre Croatia si Serbia, deoarece autoritatile de la Belgrad au interzis accesul pe cale terestra al tuturor celor sositi din Franta, Germania, Austria sau Spania, inclusiv in tranzit. De marti, in Bulgaria sunt interzise cursele aeriene din Italia si Spania.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: