Viktor Orban anunta ca Ungaria isi va spori cheltuielile militare daca razboiul din Ucraina se va prelungi si in 2025
Ungaria va fi nevoita sa-si sporeasca cheltuielile militare si in anul urmator daca razboiul din Ucraina se prelungeste si in 2025, ceea ce presupune reducerea fondurilor disponibile pentru alte cheltuieli, a declarat vineri, la postul public de radio, premierul ungar Viktor Orban, citat de agentia Reuters.
Invazia Rusiei in Ucraina din 2022 a declansat o crestere puternica a cheltuielilor militare pe flancul estic al NATO condus de Polonia, care si-a dublat cheltuielile de aparare, la 3,9% din PIB pana in 2023, fata de nivelul din 2014, conform cifrelor NATO.
Desi se opune ferm sprijinului militar si financiar al Occidentului pentru Ucraina, din cauza ingrijorarilor ca razboiul s-ar putea extinde in intreaga Europa, chiar si Ungaria si-a intensificat semnificativ cheltuielile militare, la 2,43% din PIB anul trecut, peste pragul de 2% stabilit de NATO.
„Daca razboiul se prelungeste pana in 2025, atunci nivelurile cheltuielilor pentru aparare din 2023-2024 nu vor fi suficiente si vor trebui crescute”, a declarat Orban intr-un interviu, adaugand ca miscarea ar lasa mai putine finantari pentru alte scopuri.
La putere din 2010, Orban s-a luptat de la pandemia de COVID-19 sa controleze deficitul bugetar al Ungariei, acesta fiind in medie de aproape 7% din produsul intern brut in ultimii patru ani, cu mult peste nivelul mediei UE.
Guvernul sau a anuntat luna trecuta ca va amana investitii in valoare de aproximativ 1% din PIB pentru a reduce deficitul din acest an la o tinta de 4,5% din PIB.
Analistul de credite S&P Global Ratings, Gabriel Forss, a declarat marti pentru Reuters ca masura reprezinta un pas in directia corecta, dar va fi nevoie de mai multe, probabil dupa alegerile pentru Parlamentul European si pentru alegerile locale din iunie.
In acelasi interviu pentru postul public de radio, citat de MTI, Orban a declarat ca „Europa se joaca cu focul la granita pacii si razboiului”. Remarcand ca razboiul din Ucraina dureaza deja de doi ani, Orban a spus ca liderii europeni au impus sanctiuni, au facut strategii si „au plutit in deriva zi de zi, nu de la razboi la pace, ci de la pace la razboi”.
„Este extrem de periculos si sunt ingrijorat cu privire la viitorul Europei”, a insistat premierul ungar.
Readucand in memorie razboiul din Balcani, premierul ungar a explicat ca a avut experiente personale cu „vantul razboiului care iti vajaie pe la urechi”, si ca nu i s-a parut potrivit sa fie de acord cu afirmatii despre razboi „ca si cum am fi la un ceai de dupa-amiaza”.
Ungaria, a adaugat el, a fost fortata sa intre in razboi de doua ori, ceea ce i-a pecetluit soarta in mod tragic.
„Nu am vrut sa participam nici la primul, nici la al doilea razboi mondial; am fost fortati sa o facem in ambele cazuri si ne-am numarat printre aceia care au platit cel mai mare pret pentru asta pana la urma”, a spus el.
Orban a insistat ca guvernul nu va permite ca Ungaria sa fie fortata sa intre intr-un razboi pentru a treia oara. „Ne vom mentine punctul de vedere in favoarea pacii”, a declarat el.
Totodata, seful executivului ungar a apreciat ca este nevoie de „o solutie de securitate europeana care sa implice Rusia” si ca toate partile trebuie facute sa se simta in siguranta, „caci acest lucru ar putea garanta ca nu izbucneste (un alt) conflict armat”.
Orban a afirmat ca razboiul nu duce doar la pierderi, ci produce invingatori, insistand ca ajutorul Washingtonului pentru Ucraina „este in fapt o comanda militara masiva pentru industria americana”.
Profitorii de razboi – a spus Orban – sunt „putini, dar… puternici”. Apar tensiuni, pentru ca „majoritatea oamenilor sunt de partea pacii”.
Premierul ungar a mai atras atentia ca Europa centrala „a pierdut toate razboaiele”, in timp ce Europa occidentala le-a castigat, iesind victorioasa in timp ce a provocat mari suferinte.
„Experienta noastra istorica cu razboiul este aceea ca nu poti decat sa pierzi. Cu cat mai aproape ne aflam de o zona de razboi, cu atat pretul platit va fi mai mare”, a conchis premierul ungar.