Vine in Romania ministrul de Externe al Ucrainei. El vrea sa obtina arme: „Cei care vorbesc impotriva furnizarii de armament Ucrainei, practic sprijina agresiunea rusa si exterminarea cetatenilor nostri”
Ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, efectueaza, vineri, o vizita oficiala la Bucuresti, unde se va intalni cu premierul Nicolae Ciuca si cu omologul sau roman, Bogdan Aurescu.
Kuleba va fi primit la Palatul Victoria la ora 8,00 si va avea o declaratie de presa comuna cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, dupa ora 12,00.
Seful diplomatiei ucrainene a sustinut miercuri, la Sofia, ca refuzul de a furniza arme tarii sale echivaleaza cu o sustinere pentru ”agresiunea rusa si exterminarea” ucrainenilor, transmite agentia EFE, citata de Agerpres.
”Cei care nu doresc, care ezita, care vorbesc impotriva furnizarii de armament Ucrainei, practic sprijina agresiunea rusa si exterminarea cetatenilor nostri”, a spus Kuleba inainte de a-si incheia vizita in Bulgaria, tara ce refuza sa ofere arme Ucrainei.
Ministrul ucrainean a sosit luni seara in Bulgaria cu masina, trecand prin Romania, intr-o vizita care nu a fost anuntata public in prealabil. El a incercat la Sofia sa convinga politicienii bulgari sa livreze arme tarii sale, dar fara succes.
Bulgaria este una dintre putinele tari membre ale NATO, alaturi de Ungaria, care refuza sa ofere ajutor militar Ucrainei in razboiul acesteia din urma cu Rusia. Guvernele de la Sofia si Budapesta considera ca printr-un astfel de ajutor militar ar putea deveni parti in conflict.
Opozitia fata de orice ajutor militar pentru Ucraina vine in special din partea socialistilor bulgari care fac parte din coalitia de guvernare si mai putin din partea premierului Kiril Petkov, un om de afaceri format in SUA si care a creat anul trecut impreuna cu fratele sau un nou partid cu mesaj anticoruptie, ce a obtinut un rezultat surprinzator de bun la a doua serie de alegeri anticipate din noiembrie si a ajuns astfel sef al guvernului.
Kuleba s-a intalnit si cu presedintele bulgar Rumen Radev, considerat un simpatizant al Rusiei. In declaratiile date dupa intrevederea cu ministrul ucrainean, presedintele bulgar s-a limitat sa asigure ca tara sa va continua sa ofere ”sprijin total Ucrainei in functie de posibilitatile noastre”, amintind ca Bulgaria a primit peste 91.000 de refugiati ucraineni si a oferit Ucrainei un ajutor umanitar in valoare de 1,5 milioane de euro.
”Inca o data, insistam sa se puna capat cat mai repede acestui razboi fara sens intre doua popoare slave fratesti”, a mai spus presedintele Radev, vorbind in fata presei alaturi de Kuleba.
Acesta din urma a raspuns ca sentimentele fratesti intre rusi si ucraineni vor deveni istorie dupa agresiunea rusa. ”Dupa ce Rusia a atacat Ucraina, foarte putini vor mai putea numi frati popoarele rus si ucrainean, doar daca nu va referiti la Cain si Abel”, i-a replicat Kuleba lui Radev, facand trimitere la personajul biblic care si-a ucis fratele.