Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a venit cu precizari legate de liftiera de la minister, aratand ca, odata expirat contractul cu firma la care aceasta era salariata, nu a mai vrut prelungirea lui, deoarece ”nu este necesar ca cineva sa fie angajat pentru a apasa pe buton”.
Violeta Alexandru a anuntat in urma cu o saptamana ca ea nu are nevoie de liftiera la Ministerul Muncii pentru ca poate urca si cobori pe scari sau, daca are nevoie de lift, e in stare sa apese si singura pe buton, iar declaratiile ei au starnit controverse in spatiul public.
Duminica, Alexandru a venit cu precizari, spunand ca regreta ca „s-a ajuns in acest punct”, insa in ceea ce o priveste lucrurile sunt „foarte clare”.
„Doamna era prinsa intr-un contract pe care Ministerul Muncii il avea, este angajata unei societati comerciale care probabil ca va lua cea mai buna decizie pentru domnia sa. In ceea ce ma priveste – un om care incurajeaza munca, un om care stie sa-si respecte angajatii, un om care stie sa faca echipa cu toti cei care vin sa lucreze pentru eficienta in sistemul public nu am simtit nevoia ca acest contract sa continue, el expirase, nu am simtit nevoia sa-l prelungesc. Pentru mine si pentru angajatii din minister nu este necesar ca cineva sa fie angajat pentru a se apasa pe buton. Am verificat la ISCIR, institutia autorizata sa comunice in ce masura liftul are nevoie de insotitor si nu are nevoie de insotitor. Doamna avea un program limitat, nu era pe toata durata de lucru a unei zile, ca atare liftul oricum era folosit si fara liftiera pentru ca activitatea continua. (…) Regret faptul ca s-a ajuns aici si s-a creat impresia cu doamna sau ca am ceva cu oamenii care muncesc serios”, a spus Violeta Alexandru, la Parlament, citata de Agerpres.
Ea a precizat ca liftiera nu este angajata ministerului si s-a declarat convinsa ca decizia cea mai potrivita va fi luata de firma la care aceasta lucreaza.
„Personal, nu am simtit nevoia continuarii acestui contract pentru ca nu am simtit nevoia ca cineva sa apese pe buton, respectiv sa tina usa deschisa atunci cand vine ministrul sau cand vrea sa plece din cabinet. Eu sunt un om normal, asa am considerat ca este bine si nu am dorit sa continui acest contract. (…) Nu am facut restructurarea din minister cu gandul pe cine sa dau afara si pe cine nu si am facut-o cu o judecata orientata catre normalitate, eficienta, suplete, simplificare a relatiei dintre oameni si serviciile oferite de minister. Cred ca a venit momentul normalitatii si al bunului simt si eu consider ca atata vreme cat liftul poate continua fara liftiera si nu este nevoie de acest gen de servicii in minister am luat decizia pe care am luat-o fara sa am niciun razboi personal cu doamna sau sa fiu genul de om care sa se razbune pe cineva”, a mai spus ministrul Muncii.
Locuitorii stramutati din cauza luptelor dintre fortele ucrainene si rusesti din regiunea Kursk au protestat…
DNA a anuntat vineri ca l-a trimis in judecata pe fostul comisar sef Coriolan Andrica…
Pescarii norvegieni au facut o captura deosebita: ceva cantarind 7.800 de tone si masurand 115…
Parcul arheologic al orasului Pompei, langa Napoli, din sudul Italiei, a introdus o limita de…
In timpul primei sale intalniri cu legislatorii republicani din Congres, in calitate de presedinte ales,…
Intr-o postare pe pagina sa de Facebook, deputatul liberal Alexandru Muraru critica atitudinea deplasata manifestata…