Virgil Stefan Nitulescu, director al Muzeului Taranului Roman: „Multi dintre guvernanti nu au o educatie culturala. Nu capitolul cultural a produs vreo gaura in bugetul de stat, ci dorinta lor de a-si prelungi sederea la putere”

Anuntul ca guvernul pregateste o ordonanta de urgenta pentru reducerea cheltuielilor bugetare a fost initial privit cu speranta de catre romani, care credeau ca se va pune, in sfarsit, capat jefuirii banului public prin taierea de sinecuri si pensii speciale. Din nefericire, ulterior am aflat ca printre primele vizate de reduceri se afla domeniul cultural, unde cabinetul Ciolacu are de gand sa taie in carne vie, pentru ca, vorba unei piese celebre, „Cine are nevoie de teatru?”. Incercand sa aflam cum vede un om de cultura acest atentat la bunul simt si la educatia viitoarelor generatii, ne-am adresat cu cateva intrebari domnului dr. Virgil Stefan Nitulesc, directorul Muzeului Taranului Roman din Bucuresti.

In proiectul de ordonanta de urgenta pe care guvernul intentioneaza sa o implementeze se prevede ca toate institutiile de cultura care au mai putin de 50 de angajati ar urma sa treaca printr-un proces de reorganizare, desfiintare, comasare sau fuzionare de la 1 ianuarie 2024. Ce va insemna practic acest lucru pentru institutiile respective?

Va insemna desfiintarea. Orice comasare inseamna o desfiintare. O institutie isi pierde personalitatea juridica. Asta inseamna desfiintare. Faptul ca majoritatea salariatilor se muta, juridic, de la o institutie la alta, asta nu inseamna ca noua entitate va functiona la fel de bine. Si asta, si pentru ca institutiile de cultura sunt conduse de niste manageri care si-au ocupat functiile printr-un concurs, ca toti salariatii lor din subordine, de altfel. Nu este imaginabil sa comasezi un muzeu cu o biblioteca si sa iti imaginezi ca noul manager, fie ca este fostul manager al muzeului, fie ca este fostul manager al bibliotecii, va sti sa administreze noul conglomerat la fel de bine. S-a spus ca nu se va desfiinta niciun teatru, in sensul ca teatrele vor avea aceleasi cladiri si ca actorii vor continua sa joace, dar asta nu inseamna ca nu se vor defiinta teatre. Sa presupunem ca Teatrul Evreiesc de Stat ar trebui comasat cu alt teatru subordonat Primariei Municipiului Bucuresti. Cu ce teatru? Cu Teatrul Dramaturgilor Romani? Cu Teatrul Stela Popescu? Cu Teatrul de Revista „Constantin Tanase“? Cu Teatrul Metropolis? Pe ce criteriu?

Un faimos propagandist spunea candva „atunci cand aud de cultura imi vine sa scot pistolul”. Credeti ca si domnul Marcel Ciolacu, care a reusit sa-si ia diploma de licenta abia la noua ani de la terminarea facultatii, este manat de aceleasi sentimente?

Nu imi permit sa ma refer la prim-ministrul Romaniei in acest context. Nu ma intereseaza care sunt studiile sale. Nu cred ca are ceva anume impotriva culturii. Cred, doar, ca incearca sa isi asume un proiect elaborat in Ministerul Finantelor, care nu are niciun fel de studiu de impact si care nu tine cont de faptul ca domeniul culturii este unul extrem de divers, din toate punctele de vedere. Pentru domeniul educatiei, de exemplu, nu exista mai mult de trei legi domeniale. Pentru cultura exista peste 20.

De ce, dupa parerea dumneavoastra, de mai bine de treizeci de ani, conducatorii Romaniei „democratice” au manifestat in cel mai bun caz dezinteres si in cel mai rau un total dispret fata de Cultura?

Probabil, pentru ca nu au avut parte de educatie culturala, atunci cand erau copii. Le-am spus, adeseori, colegilor mei, manageri de muzee: „Aduceti cat mai multi copii in muzee. Unii dintre ei vor ajunge, la un moment dat, ca ministri, sa decida cu privire la muzeele pe care le conduceti“.

Stiu ca peste 50 de directori de teatre, reprezentanti ai Retelei Nationale a Muzeelor din Romania si ai Asociatiei Bibliotecarilor din Romania au trimis deja prim-ministrului mai multe memorii, in care cer modificarea sau eliminarea anumitor dispozitii din proiectul de ordonanta. Ati primit vreun raspuns la aceste memorii?

Nu. Toate memoriile au fost redirectionate catre Ministerul Finantelor.

Presedintele Iohannis se lauda ori de cate ori are ocazia cu proiectul sau de suflet, „Romania Educata”. In conditiile in care noua ordonanta va da o lovitura letala culturii, mai putem vorbi despre o Romanie Educata, pe viitor? Ati primit vreun sprijin din partea institutiei prezidentiale, care, prin traditie, in orice tara a lumii, patroneaza institutiile si initiativele culturale?

Despre proiectul prezidential nu ma pot exprima, pentru ca nu este specialitatea mea. Este limpede ca multi dintre guvernanti nu au o educatie culturala, de care ar fi avut nevoie acum trei sau patru decenii. Asa cum ati vazut, Presedintele Romaniei nu a luat o pozitie publica pana acum. Eu sper, doar, ca va actiona, administrativ, atunci cand va fi cazul.

Daca aceasta directie de neglijare sau chiar de condamnare la moarte a institutiilor culturale continua, cum vedeti Romania in care vor trai copiii si nepotii nostri? Va mai merge cineva la teatru? Va mai trece cineva pragul unei biblioteci?

Da, cu siguranta. Dar nu asta este problema. A existat acces la cultura si in cei mai negri ani ai stalinismului din Romania, din 1948, pana in 1959. Doar ca Romania este, astazi, un stat democratic, membru al Uniunii Europene, care nu isi poate permite asemenea derapaje. Desigur, nu vom fi exclusi din Uniunea Europeana. Dar exista un articol, in Constitutia Romaniei, care are prevederi foarte clare cu privire la responsabilitatile Statului Roman, fata de cetatenii sai, pentru a asigura accesul la cultura si protejarea patrimoniului cultural national. Daca ordonanta de urgenta se va adopta in forma „scursa pe surse de la Ministerul Finantelor“, atunci Statul Roman isi va incalca datoria sa catre cetatenii romani.

Ce considerati ca ar trebui sa faca guvernantii, in loc sa ia banii, si asa foarte putini, pe care ii aloca in prezent institutiilor si initiativelor culturale? De unde sa faca ei rost de fonduri ca sa carpeasca bugetul?

Probabil, de la consiliile de administratie ale companiilor nationale ori de la diverse alte entitati economice, cum ar fi, de exemplu Asociatia de Supraveghere Financiara, care, aparent, se finanteaza din bani privati dar, in ultima instanta, traiesc tot pe banii contribuabililor. Sau, poate, de pe urma multinationalelor care platesc impozite prea mici in Romania. Sunt convins ca nu capitolul cultural a produs vreo gaura in bugetul de stat, ci, mai degraba, dorinta unor guvernanti de a-si prelungi sederea lor la putere.