Vlad Voiculescu, fost ministru al Sanatatii, scoate in evidenta in „patru minciuni” pe care actualul ministru, Alexandru Rafila, le-ar fi utilizat in contextul situatiei revoltatoare de la Spitalul Pantelimon.
„Domnul ministru Rafila minte fara absolut nicio emotie si acum, in cazul Sf. Pantelimon. De ce? Sa ne explice domnia sa.
De fapt, ‘De ce?’ este cea mai importanta intrebare la acest moment in cazul Sf. Pantelimon.
Sa le luam pe rand. Domnul Rafila minte de patru ori:
1. Domnul Rafila spune ca oamenii sai din Corpul de Control nu au gasit nimic la spitalul Sf. Pantelimon pentru ca „sunt economisti sau juristi”. FALS! Potrivit informatiilor publice, in control au fost Sorin Luca si Octavian Melintescu. In fapt, seful Corpului de control si al misiunii de control, domnul Sorin Luca este medic. Dr. Sorin Luca.
2. Alexandru Rafila sustine ca verificarea actului medical o face altcineva si arunca vina pe Colegiul Medicilor. FALS! Domnul Rafila are in directa subordine Inspectia Sanitara, cu atributii de control in calitatea actului medical! Art. 26 din Legea Sanatatii (Controlul in sanatatea publica) stabileste la alin. 2, punctul a) ca inspectia sanitara de stat verifica ‘calitatea serviciilor de asistenta medicala’. Tot conform legii, domnul ministru Rafila ar fi putut, de asemenea, sa includa in Comisia de Control si alti specialisti din cadrul ministerului sau al Comisiilor de specialitate. Sunt sigur ca SRATI ar fi pus la dispozitie specialisti asa cum se arata acum dispusi sa puna la dispozitia procurorilor.
3. Alexandru Rafila spune ca si-a facut treaba bine, ca nu are de ce sa-si dea demisia. FALS! In fapt, Rafila a trimis in control la spital doi pensionari speciali, si fara sa fac vreun proces de constiinta cuiva, ce pare ca au reusit este sa acopere, nu sa descopere lucruri. Cum altfel sa intelegem din decizia sa de a-si trimite in control consilierul pensionar? Pe Octavian Melintescu. Domnul consilier personal al ministrului Sanatatii, Alexandru Rafila, cumuleaza salariul de la stat cu o pensie speciala de aproape 3.000 de euro pe luna. Fost adjunct al Directiei Generale Anticoruptie, Octavian Melintescu a dat concurs pentru functia de director al Corpului de Control al ministrului Sanatatii, dar a picat cu brio dupa ce a obtinut nota de 2,65.
4. Ii cer ministrului Alexandru Rafila sa prezinte public Ordinul de ministru care a trimis echipa de control la spital. Daca l-a dat, daca nu cumva a facut doar figuratie la tv, in luna aprilie, spunand aceeasi poezie pe care o spune de fiecare data ‘am trimis corpul de control’. In Ordinul de ministru ar trebui sa scrie exact ce anume a cerut domnul ministru Rafila sa fie controlat la spitalul Sf Pantelimon. E un document important, care ar clarifica multe lucruri.
In lipsa lamuririlor atat de necesare aduse de institutiile statului in sanatate, raman doar multe ‘De ce?’-uri:
De ce avem atat de multe institutii de control si supra-control in sanatate daca 99,99% din nenorocirile din spitale raman neelucidate?
De ce ar fi facut doua femei in floarea carierei crimele de care sunt acum acuzate de catre procuror?
De ce trei… nu una, nu doua, ci trei organe de control, din aprilie si pana azi nu au putut raspunde pertinent la o intrebare de bun simt: ce s-a intamplat acolo?
De ce mai este domnul Rafila acolo daca orice om din tara asta acum va trai cu spaima ca cineva la care tine, ajuns intr-o sectie de Terapie Intensiva, isi joaca, de fapt, viata la loterie.
Da, domnul Alexandru Rafila, ministru al Sanatatii, asa cum spunea astazi in conferinta de presa, nu raspunde de fiecare act medical din spitale. Dar, raspunde de felul in care se deruleaza si se incheie controalele pe care le dispune. Domnul Rafila raspunde de acuratetea declaratiilor domniei sale.
Atat timp cat domnul Rafila nu ajuta la aflarea adevarului, rolul dumnealui se rezuma la a isi apara propriul scaun si a ii lasa pe pacienti si familiile lor oripilati si timorati de ceea ce li s-ar putea intampla iar pe medici judecati si injurati la gramada intr-un mediu din ce in ce mai toxic in care pare ca nimeni nu mai are incredere ca se poate discuta, lucra, construi”, a evidentiat Voiculescu intr-o postare pe Facebook.
Ministrul Sanatatii, Alexandru Rafila, a anuntat joi ca nu are niciun motiv sa isi prezinte demisia, ca urmare a situatiei grave de la Spitalul Pantelimon. la randul sau, premierul Ciolacu a tinut sa il apere pe Rafila, membru PSD.
„Eu nu am de ce sa-mi asum personal aceasta situatie. Acolo e vorba de o infractiune care presupune omor premeditat. Intr-o astfel de situatie nu cred in niciun fel ca este responsabilitatea mea sau a Ministerului Sanatatii pentru astfel de acuza. Deci, din punctul asta de vedere, nu am de ce sa demisionez. Noi avem foarte multe proiecte, reconstruim sistemul de sanatate, reformam sistemul de sanatate. Asa ca o chestiune care pune in dubiu, cum spuneti dumneavoastra, pentru ca a creat foarte multa emotie e o chestiune pe care o inteleg, de asta am venit in fata dumneavoastra sa explic, dar demisia pentru ceva pe care nu puteam in niciun fel sa controlam si sa influentam, pentru ca nimeni nu poate interveni in decizia individuala a medicului”, a declarat Alexandru Rafila intr-o conferinta de presa.
Rafila, care a negat la inceputurile scandalului acuzatiile aduse de unul dintre martorii din dosar, a sustinut acum ca „s-a bazat pe concluziile specialistilor”.
„Corpul de control al ministrului e partea administrativa, partea medicala au verificat-o Colegiul medicilor si comisia interna. Eu sunt ministrul sanatatii. Eu nu puteam sa am o alta opinie decat coincidenta cu aceste rezultate. Parchetul are alte mijloace de probatiune la dispozitie, pe care nimeni altcineva nu le are. Dar nici nu pot sa ma antepronunt. Am citit comunicatul parchetului si sunt personal afectat de ce am citit. Dar trebuie sa lasam justitia sa-si faca treaba si sa avem o decizie definitiva a instantei. Si sunt convins ca si cei de la parchet vor avea o consultare cu specialistii din domeniu”, a mai spus Alexandru Rafila.
„Cine a gresit trebuie sa plateasca. Discutam de o ancheta penala in curs, nu o decizie a instantei. Omorul deliberat pentru mine e greu de conceput si mi se pare inacceptabil”, a adaugat acesta.
Si Ciolacu a tinut sa-si apere ministrul.
”Cred ca Romania asteapta de la autoritati, de la primul ministru, sa nu ia decizii emotionale. Daca as fi un prim-ministru care ar lua decizii emotionale, presupun ca as fi schimbat-o si pe doamna ministru Deca saptamana trecuta cand a fost scandalul de la SNSPA. Ma intereseaza sa iau deciziile corecte si indreptatite in functie de fapte.
Stiu ca traim intr-o lume in care ne dorim imediat niste vinovati, mai ales ca suntem in niste luni electorale. Cateodata mai vrem sa acoperim cu alte lucruri alte tampenii facute de catre altii, mai ales oameni politici. Parerea mea ca trebuie sa dam dovada de echilibru. Am vazut ca Ministerul Sanatatii s-a pus la dispozitia Parchetului in totalitate, toate documentele, fostii manageri de asemenea. In justitie se da o decizie care nu ne convine. Eu n-am comentat niciodata o decizie a unui magistrat. Nu ne convine. Nu inseamna ca ministrul Justitiei e vinovat. Un magistrat a luat acea decizie. Daca vrem sa traim intr-o tara normala pe care sa o construim in primul si in primul rand pentru dumneavoastra, pentru copiii nostri, parerea mea ca deciziile trebuiesc luate, indreptatite si avand toate detaliile”, a afirmat premierul.
Marcel Ciolacu a precizat ca un ministru al Sanatatii ar fi trebuit demis in timpul pandemiei cand a luat decizii administrative care au dus la pierderi de vieti omenesti.
Un agent de politie penitenciara de la Penitenciarul Bistrita a fost prins in flagrant marti,…
Doua persoane, in varsta de 27 si 39 de ani, au fost prinse in flagrant…
Jurnalistii de la G4Media au dezvaluit, miercuri seara, ca premierul PSD Marcel Ciolacu a calatorit…
Cea mai veche tablita cunoscuta, inscriptionata cu cele zece porunci din Vechiul Testament, este de…
Orasul italian Florenta a decis sa ia masuri pentru a reduce supraturismul, introducand masuri, inclusiv…
Presedintele ales al SUA, Donald Trump, a revenit miercuri la Casa Alba pentru a discuta…