Vladimir Putin a fost invitat sa faca o vizita in Cuba, a anuntat amabasadorul rus la Havana. El nu a precizat si cand

externe

Vladimir Putin, laude, racheta nucleara, dezmintire, Dmitri Peskov, Burevestnik

Ambasadorul Rusiei in Cuba a anuntat ca presedintele rus Vladimir Putin a primit o invitatie pentru a vizita insula condusa de Partidul Comunist, dar ca deocamdata este prea devreme pentru a discuta despre pregatirile pentru o astfel de calatorie, informeaza Reuters, care citeaza RIA Novosti.

„Vladimir Vladimirovici (Putin) are o invitatie (in Cuba), dar nu stiu cum va fi organizata agenda sa de lucru”, a declarat ambasadorul Viktor Koronelli pentru RIA. „Presedintele Cubei a fost la Moscova in noiembrie anul trecut”, a amintit ambasadorul rus.

Aliati politici de multa vreme, Cuba si Rusia, ambele vizate de sanctiuni americane, si-au intarit legaturile economice, facilitand comertul si investitiile, pentru a ocoli aceste restrictii.

Cuba a primit circa 66.000 de turisti din Rusia pana acum anul acesta, iar reluarea zborurilor regulate de catre compania rusa Aeroflot va face ca probabil circa 100.000 de turisti rusi sa viziteze insula in 2023, a subliniat Koronelli.

In timpul intrevederii sale cu Putin in 2022, presedintele cubanez Miguel Diaz-Canel i-a transmis liderului de la Kremlin salutari calduroase din partea fostului presedinte al Cubei, Raul Castro, si a condamnat sanctiunile Occidentului impotriva Rusiei.

„As vrea sa spun din nou ca Rusia se poate baza intotdeauna pe Cuba, pe toate aspiratiile si vointa noastre”, i-a spus Miguel Diaz-Canel lui Putin, potrivit unui comunicat al Kremlinului. „Vom continua sa facem totul pentru a ne asigura ca relatiile noastre continua sa creasca si sa se intareasca”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: