Vladimir Putin ii acorda cetatenia rusa unui sarb bosniac acuzat de crime de razboi

externe

putin, kremlin

Presedintele rus Vladimir Putin a semnat saptamana aceasta un decret prin care acorda cetatenia rusa unui fost soldat sarb bosniac acuzat de crime de razboi in anii 1990, relateaza Politico.

Ratko Samac, fost ofiter in Armata Populara Iugoslava, este cautat de autoritatile din Bosnia si Hertegovina pentru crime de razboi legate de expulzarea civililor nesarbi din orasul bosniac Kljuc in 1992. Cel putin 150 de civili bosniaci au fost ucisi.

De asemenea, el este suspectat de o tripla crima in Banja Luka in 1993, potrivit autoritatilor bosniace.

La 9 ianuarie, Putin i-a acordat lui Samac – care se pare ca traieste in Rusia din 1999 – cetatenia rusa, alaturi de alti 43 de straini.

In 2016, Rusia a refuzat o cerere din partea Sarajevo de extradare a lui Samac din motive de sanatate.

Printre ceilalti straini carora li s-a acordat cetatenia rusa se numara boxerul american Kevin Johnson, care a fost invins in 2009 in meciul cu campionul la categoria grea Vitali Klitsciko, in prezent primarul Kievului.

Rusia a acordat anterior cetatenia unor celebritati occidentale, printre care actorul american Steven Seagal si actorul francez Gerard Depardieu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: