Vot istoric in Parlamentul European. Trei eurodeputati au ramas fara imunitate, acestia sunt acuzati de Spania de tentativa de secesiune

politica

Parlamentul European a votat marti pentru ridicarea imunitatii a trei eurodeputati separatisti catalani, printre care se numara si fostul lider al regiunii spaniole, Carles Puigdemont, urmariti in justitie de autoritatile spaniole pentru tentativa de secesiune in 2017, transmit agentiile internationale de presa.

In favoarea masurii s-au pronuntat 400 de alesi, 248 au votat impotriva si 45 s-au abtinut, la capatul unui vot secret care a inceput luni, a informat legislativul european.

In afara de Puigdemont, au mai ramas fara imunitate si doi fosti membri ai guvernului regional catalan, Toni Comin si Clara Ponsati. Pentru ridicarea imunitatii lui Comin si Ponsati s-au pronuntat 400 de eurodeputati, 247 au votat impotriva si 42 s-au abtinut, a anuntat vicepresedinta PE, Heidi Hautala, citata de EFE, scrie Agerpres.

Puigdemont si Comin, autoexilati in Belgia, au devenit membri ai Parlamentului European in iunie 2019, in timp ce Ponsati, care se afla in Scotia, si-a preluat oficial mandatul in ianuarie 2020, aminteste Reuters.

”Votul asupra imunitatii noastre nu are legatura doar cu noi trei, @ClaraPonsati, @toni_comin si cu mine, in calitate de persoane. Votul de astazi (luni – n.r.) se refera la valorile pe care le aparam, la ideea pe care ne-o facem despre democratie si la viitorul pe care dorim sa-l construim in Europa”, avertizase luni Carles Puigdemont intr-un mesaj postat pe contul sau de Twitter.

Agentia de presa spaniola noteaza ca, desi votul a fost secret, in favoarea ridicarii imunitatii s-au pronuntat eurodeputatii din Partidul Popular European si cei mai multi europarlamentari din grupul Socialistilor si Democratilor, liberalii din Renew Europe si Conservatorii si Reformistii, potrivit unor surse din aceste partide, in timp ce Verzii si Stanga Unita Europeana au votat impotriva.

Votul nu inseamna ca Puigdemont, Comin si Ponsati isi pierd calitatea de eurodeputati, nici ca vor fi extradati automat in Spania, ci se traduce prin reactivarea mandatelor europene de arestare, blocate anul trecut in momentul in care cei trei si-au preluat mandatele.

Puigdemont, Comin si Ponsati intentioneaza sa organizeze chiar marti o conferinta de presa, pentru a oferi o reactie la rezultatul votului, si au lasat sa se inteleaga ca vor contesta decizia la Curtea de Justitie a UE (CJUE), insa demersul lor nu va bloca retragerea privilegiului imunitatii, iar mandatele europene de arestare vor putea fi reactivate, noteaza EFE.

In 2019, mai multi lideri separatisti catalani au fost acuzati in Spania de aceeasi infractiune – tentativa de secesiune – si au primit condamnari de pana la 13 ani de inchisoare.

Guvernul spaniol a salutat marti rezultatul votului din Parlamentul European si a transmis ca ”problemele Cataloniei se rezolva in Spania”. Votul Parlamentului European ”trimite un triplu mesaj”, a apreciat intr-o scurta declaratie ministrul afacerilor externe spaniol, Arancha Gonzalez Laya, unul dintre ele fiind acela ca ”problemele Cataloniei se rezolva in Spania, nu se rezolva in Europa”.

”Aceasta este linia adoptata de guvernul catalan, de a intinde mana fortelor politice catalane pentru a gasi o solutie prin dialog si negociere”, a insistat ea. Celelalte doua mesaje ale acestui vot se refera la faptul ca un eurodeputat ”nu se poate prevala de statutul sau pentru a evita sa compara in fata justitiei nationale” si la ”soliditatea statului de drept din Spania”, a mai spus sefa diplomatiei spaniole.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: