Week-end de FOC in Germania. Mai multe centre pentru REFUGIATI au fost INCENDIATE

news

Mai multe centre pentru refugiati au fost incendiate, sambata si duminica, in Germania. Premierul landului Thuringia, unde au avut loc doua astfel de incidente, i-a numit pe faptasi „criminali lasi”.

Primul incendiu din Thuringia a izbucnit sambata, in Bischhagen. Cladirea era goala, insa era destinata gazduirii de refugiati. Acum a devenit de nelocuit, iar pagubele sunt estimate la peste 100.000 de euro.

Duminica dimineata a urmat al doilea incident. O sala de sport din Friemar, regiunea Gotha, Thuringia, a fost incendiata de autori necunoscuti. Inauntru se aflau zece refugiati, care au scapat fara nicio rana. Premierul landului, Bodo Ramelow, a declarat ca este un „atac criminal al unor lasi si un atac terorist asupra societatii noastre”, mentioneaza Deutsche Welle.

In week-end au avut loc si proteste fata de venirea refugiatilor, scrie Die Welt. Mai multe mii de persoane au iesit in strada in caeva orase din Saxonia. In Sebnitz, la granita cu Cehia, au manifestat duminica in jur de 2.500 de oameni. 1.000 de oameni au iesit in Chemnitz Einsiedel si alti 1.000 in Gorlitz.

proteste

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: