Wizz Air isi suspenda zborurile catre Moldova din motive de securitate. Reactia Chisinaului
Wizz Air isi va suspenda luna viitoare toate zborurile spre si dinspre Moldova din cauza temerilor de securitate legate de tensiunile tot mai mari cu Rusia, scrie The Guardian.
Aceasta vine dupa ce o racheta ruseasca a fost lansata deasupra spatiului aerian al Moldovei la inceputul acestei luni.
Compania low cost maghiara a declarat: „Siguranta pasagerilor si a echipajului ramane prioritatea numarul unu a Wizz Air”. „Ca urmare a evolutiilor recente din Moldova si a riscului ridicat, dar nu iminent, in spatiul aerian al tarii, Wizz Air a luat decizia dificila, dar responsabila, de a suspenda toate zborurile catre [capitala] Chisinau incepand cu 14 martie.”
Ministerul moldovean al infrastructurii a declarat ca regreta decizia Wizz Air, asigurand intr-o declaratie ca zborurile „care respecta o serie de proceduri, ar putea fi efectuate in siguranta”.
Autoritatea de aviatie civila a tarii a declarat ca linia aeriana a cerut aprobarea pentru programul de zboruri de vara pe 14 februarie, iar agentia „a stabilit ca zborurile in spatiul aerian national pot fi efectuate in siguranta, respectand o serie de proceduri”, a relatat BBC.
Republica pro-europeana de 2,6 milioane de locuitori, situata intre Romania si Ucraina, a raportat „tentative de destabilizare” in ultimele saptamani.
Pe teritoriul sau au cazut de mai multe ori de resturi de rachete din razboiul din Ucraina, iar Republica Moldova si-a inchis ocazional propriul spatiu aerian in timpul conflictului din Ucraina.
De asemenea, Moldova a suferit pene de curent dupa ce Ucraina a incetat sa mai exporte electricitate din cauza loviturilor aeriene rusesti asupra infrastructurii critice.
La inceputul acestei luni, presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a acuzat Rusia ca planuieste sa rastoarne prin violenta conducerea proeuropeana a tarii cu ajutorul unor sabotori deghizati in protestatari antiguvernamentali. Moscova a negat aceasta afirmatie.
Wizz Air este prima companie aeriana care anunta o astfel de suspendare a zborurilor. Compania nationala romaneasca Tarom, Air Moldova si Turkish Airlines continua sa zboare spre capitala Republicii Moldova.