Politica presedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabila cu experimentele celui de-al Treilea Reich in ceea ce priveste nationalitatea si limba oamenilor, a declarat purtatoarea de cuvant a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, intr-un interviu acordat agentiei de stat TASS, in care a facut comparatii cu nazismul, o naratiune folosita si in cazul invadarii Ucrainei in 2022.
„In ceea ce o priveste pe (Maia) Sandu, stiti, cred ca este comparabil cu experimentele celui de-al Treilea Reich. Doar atunci si acolo au facut experimente cu nationalitatea oamenilor, cu limba lor”, a declarat Maria Zaharova, in interviul acordat TASS, citata de news.ro.
Purtatoarea de cuvant a MAE rus a reamintit ca literatura documentara si istoria descriu „cum cel de-al Treilea Reich i-a obligat pe lucratorii de la ziare sa foloseasca un alt font”.
„Fontul ziarelor trebuia sa corespunda tocmai acestei idei de arieni – arieni pur-sange, ceea ce au inventat acolo: forma nasului, urechile, forma craniului, fruntea, amplasarea ochilor si asa mai departe. O categorisire clara a oamenilor. Bineinteles, eugenia, care apoi a luat amploare”, a subliniat Zaharova.
Facand o paralela cu politica celui de-al Treilea Reich, purtatoarea de cuvant a Ministerului rus de Externe a mers mai departe si a subliniat ca, in mod similar, Maia Sandu „a rescris oamenii la propriu, fara sa-i intrebe, din nou dupa un sablon – a pus si incercuit trasaturile care erau necesare, restul au fost taiate, pictate si aruncate”.
Maia Sandu, mentioneaza TASS, a aprobat o hotarare parlamentara privind schimbarea denumirii limbii de stat din moldoveneasca in romana, in 2023.
„Intr-o secunda, limba moldoveneasca, dintr-o lovitura de pix a guvernului Sandu, s-a transformat in limba romana. Si ce este aceasta decat elemente de genocid impotriva unui intreg popor?”, a comentat ea.
Zaharova sustine ca prima intrebare pe care o pune atunci cand se intalneste cu cetatenii moldoveni este despre limba pe care o vorbesc: „Spuneti-mi, ce limba vorbiti?”.
„Ei raspund: bineinteles, in limba moldoveneasca. Din punct de vedere istoric, limba moldoveneasca este mai veche decat limba romana”, a afirmat Zaharova, reluand o teza pe care a sustinut-o si anul trecut.
Maia Sandu este, potrivit Mariei Zaharova, „un transmitator al acelorasi idei naziste, ideologii, viziuni filosofice, care sunt platite de Occident”.
„Cred ca acest lucru este comparabil fie cu politica celui de-al Treilea Reich, fie cu modul in care colonizatorii au parasit Africa, trasand granitele tarilor doar cu o rigla pe harta, facandu-i pe oameni sa sufere, adica condamnand in mod deliberat oamenii la viitoare conflicte sangeroase, avand o astfel de ocazie la acel moment”, a conchis Zaharova.
Teza propagandistica a nazismului a fost folosita de Moscova pentru a-si justifica invazia din Ucraina din 2022. Moscova il acuza in mod frecvent pe presedintele Volodimir Zelenski de nazism, desi acesta are origini evreiesti.
In briefingul de presa sustinut miercuri, Maria Zaharova a avut, asa cum face periodic, chiar saptamanal in ultima vreme, un amplu comentariu despre „situatia din Republica Moldova”, in care a condamnat, folosind termeni similari, faptul ca Chisinaul sarbatoreste pe 9 Mai Ziua Europei.
La Chisinau, autoritatile proeuropene ale tarii au tinut sa marcheze Ziua Victoriei in contextul in care 9 Mai este si Ziua Europei.
Sefa statului, Maia Sandu, alaturi de comisarul european Johannes Hahn, care a venit special la Chisinau, mai multi oficiali locali si ambasadorul Uniunii Europene in Moldova, Janis Mazeiks, au fost joi dimineata la Complexul Memorial „Eternitate” pentru a-i comemora pe cei cazuti in cel de-al Doilea Razboi Mondial.
„Astazi ii comemoram pe pamantenii nostri care au luptat in al Doilea Razboi Mondial pentru a readuce pacea pe continent. Astazi sarbatorim pacea, pentru ca 9 mai 1945 a fost prima zi de pace pe continentul nostru. Si astazi sarbatorim Europa, Europa fiind cel mai durabil si cel mai de succes proiect de pace”, a subliniat Maia Sandu.
Sefa statului moldovean a spus ca 9 mai este o zi care ii aminteste „cat de vulnerabila este pacea, cat de dramatic este razboiul” si a subliniat ca trebuie facut absolut totul pentru a nu permite razboaie pe continent si in general in lume.
Guvernul Ciolacu a dat publicitatii, vineri seara, dcumentul primit din partea Kievului in legatura cu…
Oficiali polonezi se afla in vizita la Phenian pentru a restabili prezenta diplomatica permanenta a…
Intr-un interviu pentru Financial Times, noul director al British Museum, Nicholas Cullinan, a vorbit despre…
Rares Bogdan, prim-vicepresedinte PNL, sustine ca premierul Ciolacu minte in legatura documentul primit de la…
Pentru a atenua criza locuintelor, guvernul grec ia in considerare acordarea de stimulente suplimentare proprietarilor…
Presedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, consultari bilaterale cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz,…