Zborul cu echipaj uman al capsulei Boeing Starliner a fost amanat din nou din cauza unei scurgeri de heliu la sistemul de propulsie al navei spatiale

externe

Starliner

NASA a amanat din nou, marti, zborul inaugural cu echipaj uman al capsulei Boeing Starliner, pentru ca inginerii sa poata petrece mai mult timp evaluand o scurgere de heliu la sistemul de propulsie al navei spatiale, a anuntat agentia citata de Reuters.

Lansarea, prevazuta anterior pentru data de 25 mai, este in prezent suspendata, urmatoarea data posibila de lansare fiind in curs de discutie, se precizeaza in comunicatul agentiei.

„Echipa a fost in sedinte timp de doua zile consecutiv, evaluand strategia de zbor, performanta sistemului si redundanta”, a precizat NASA. „Inca se lucreaza la aceste domenii, iar urmatoarea posibila oportunitate de lansare se afla inca in discutie”, a notat agentia spatiala americana.

Cea mai recenta amanare a primei misiuni Boeing Starliner cu echipaj uman vine in contextul in care reprezentantii acesteia aprofundeaza analiza unei scurgeri de heliu la sistemul de propulsie, descoperita odata cu o problema aparuta la propulsorul Atlas cu putin timp inainte de lansarea din Florida prevazuta la 7 mai. Lansatorul Atlas este construit de United Launch Alliance (ULA), un joint venture al companiilor Boeing si Lockheed Martin.

Doi astronauti ai NASA, Suni Williams si Butch Wilmore, urmeaza sa calatoreasca la bordul capsulei Starliner, in cadrul primei misiuni cu echipaj uman a acesteia, catre Statia Spatiala Internationala (ISS), dupa ani de intarzieri, probleme tehnice si doua zboruri demonstrative fara echipaj uman – unul nereusit, in 2019 si o incercare reusita, in 2022.

Cu cei doi piloti de incercare experimentati la bord, misiunea va marca ultimul test de referinta al Starliner inainte ca NASA sa certifice nava spatiala pentru misiuni de rutina cu echipaj uman catre si dinspre ISS.

Capsula spatiala Crew Dragon fabricata de compania SpaceX, dezvoltata in cadrul aceluiasi program NASA, a fost principalul „taxi” al agentiei spatiale americane catre si dinspre ISS incepand din 2021.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: