Zeci de palestinieni au murit in urma unor atacuri israeliene, in timp ce Blinken incheie vizita fara incheierea unui armistitiu
Atacurile aeriene israeliene in Gaza au ucis cel putin 50 de palestinieni in ultimele 24 de ore, au declarat, miercuri, oficialii palestinieni din domeniul sanatatii, dupa ce secretarul de stat american Antony Blinken si-a incheiat cea mai recenta vizita in regiune fara niciun semn ca diferentele profunde dintre parti cu privire la modul de a pune capat razboiului ar putea fi reconciliate, potrivit Reuters.
Pe masura ce diplomatia continua sa incerce sa opreasca razboiul dintre Israel si Hamas, care dureaza de 10 luni, armata israeliana a spus ca avioanele au lovit aproximativ 30 de tinte in toata Fasia Gaza, inclusiv tuneluri, locuri de lansare si un post de observare. Potrivit acesteia, trupele au ucis zeci de luptatori inarmati si au confiscat arme, inclusiv explozibili, grenade si pusti automate.
Mai tarziu in cursul zilei, armata israeliana a lovit o scoala si o casa din orasul Gaza, ucigand cel putin trei persoane si ranind 15, a declarat Serviciul Civil de Urgenta din teritoriu.
Armata a declarat ca a bombardat militantii Hamas care operau intr-un centru de comanda situat in interiorul unui complex care a servit anterior drept scoala. De asemenea a acuzat Hamas ca continua sa opereze din interiorul instalatiilor si zonelor civile, o acuzatie negata de gruparea militanta islamista dominanta din Gaza.
In orasul Bani Suhaila, langa Khan Younis, din sudul Fasiei Gaza, un atac aerian israelian a ucis sapte palestinieni intr-o tabara de corturi pentru persoane stramutate, au spus medicii.
Armata a emis noi ordine de evacuare in zona supraaglomerata Deir Al-Balah, in centrul Gazei, unde sute de mii de palestinieni stramutati de lupte si-au cautat adapost.
Ordinele, despre care armata a spus ca sunt necesare pentru mutarea civililor din ceea ce devenise „o zona de lupta periculoasa”, au fost urmate la scurt timp de foc de tancuri cu cel putin o persoana ucisa si mai multe ranite de focul de mitraliera, au spus medicii si rezidentii.
Discutiile lui Blinken cu liderii mediatorilor din Egipt si Qatar, precum si din Israel, s-au concentrat pe soarta minusculei si aglomeratei Fasii Gaza, unde campania militara a Israelului a ucis peste 40.000 de oameni din octombrie, conform autoritatilor palestiniene din domeniul sanatatii, si unde se mai afla ostatici.
Razboiul a inceput pe 7 octombrie anul trecut, cand militanti Hamas au navalit in comunitatile si bazele militare israeliene, ucigand aproximativ 1.200 de oameni si rapind aproximativ 250 de ostatici, potrivit bilanturilor israeliene.
Pentru persoanele stramutate ramase expuse in Deir Al-Balah, lipsa progresului catre o incetare a focului a agravat mizeria in timp ce cautau spatiu departe de lupte.
Oficialii palestinieni si ale Natiunilor Unite spun ca cea mai mare parte a celor 2,3 milioane de persoane a fost stramutata din cauza operatiunilor terestre in desfasurare si a bombardamentelor Israelului, care au distrus zonele construite din enclava.