Categories: externe

Zeci de tribunale SHARIA sunt tolerate in Marea Britanie. Cum sunt tratate aici femeile

Guvernul britanic a anuntat joi ca a lansat o ancheta independenta asupra unor posibile practici discriminatorii fata de femei in tribunale islamice neoficiale din Anglia si Tara Galilor, transmite AFP, citata de Agerpres.

„Unele femei au fost victime ale unor decizii discriminatorii din partea consiliilor religioase care aplica sharia (legea islamica), ceea ce este o preocupare majora”, a afirmat ministrul de interne, Theresa May, intr-un comunicat.

„Nu exista decat un stat de drept in tara noastra, care ofera drepturi si garantii fiecarui cetatean”, a reaminitit ministrul.

Guvernul doreste sa stabileasca daca unele tribunale islamice cauta sa legitimeze casatoriile cu forta si pronunta decizii de divort defavorabile femeilor.

„Aceasta ne va ajuta sa intelegem daca sharia este viciata sau manipulata si, daca da, in ce masura”, a explicat Mona Siddiqui, profesoara la Universitatea din Edinburgh si specialista in studii islamice, responsabila cu conducerea investigatiilor.

Ancheta are loc in cadrul noii strategii impotriva extremismului local, lansata anul trecut de guvernul britanic.

Aproape 30 de tribunale islamice functioneaza in Marea Britanie, in esenta pentru a arbitra conflicte familiale, fara sa aiba insa recunoastere legala.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Decizii in lant: Si Franta si Marea Britanie permit Ucrainei sa loveasca Rusia cu rachetele cu raza lunga de actiune SCALP si Storm Shadow

Franta si Marea Britanie au decis sa permita Ucrainei sa loveasca in adancimea teritoriului rus…

7 ore ago

Turcia i-a interzis presedintelui Israelului sa ii survoleze spatiul aerian. Isaac Herzog nu a mai ajuns la summitul COP29 din Azerbaidjan

Turcia a refuzat sa permita avionului presedintelui israelian Isaac Herzog sa zboare prin spatiul sau…

7 ore ago

Presedintele SUA, Joe Biden, a autorizat Ucraina sa foloseasca rachete cu raza lunga de actiune pentru a lovi Rusia

Administratia SUA, a presedintelui Joe Biden, va permite Ucrainei sa foloseasca armele furnizate de SUA…

9 ore ago

Doua drone rusesti au survolat spatiul aerian al Republicii Moldova. Acestea au zburat la o inaltime de aproximativ 100 de metri

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Mihai Popsoi, a postat pe X, duminica, imagini video…

9 ore ago

Fotbalistii din Kosovo nu vor mai juca impotriva unei echipe „dintr-o tara care nu ne respecta statul”

Oficialii echipei nationale din Kosovo au anuntat ca au luat o decizie radicala si nu…

10 ore ago

Mobilizare exemplara la regionala PNL de la Cluj. Liberalii strang randurile in jurul lui Nicolae Ciuca si impotriva binomului PSD-AUR (P)

”Ciuca, presedinte” si ”Stop binomului PSD-AUR” au fost mesajele definitorii ale reuniunii filialelor PNL din…

11 ore ago