news

Ziua in care Boris Johnson a vrut sa porneasca un raid militar impotriva Olandei. „Daca am fi descoperiti, ar trebui sa ne explicam”

In cartea sa, in curs de aparitie, Boris Johnson dezvaluie ca, in apogeul pandemiei, s-a gandit sa trimita barci peste Canalul Manecii pentru a “extrage” milioane de doze de vaccin anti-Covid dintr-un depozit olandez, scrie Le Figaro.

Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson urmeaza sa isi lanseze – in 10 octombrie – urmatoarea sa carte, “Unleashed”, iar comentariile pe marginea ei au si aparut in presa britanica. Una dintre “anecdote” aminteste de excentricitatile lui „BoJo”.

Acesta sustine ca ar fi ordonat oficialilor militari sa planifice un raid militar care sa vizeze o fabrica olandeza, in martie 2021, pentru a pune mana pe cinci milioane de vaccinuri impotriva COVID, vaccinuri pe care Uniunea Europeana ameninta ca va refuza sa le exporte spre Marea Britanie.

Potrivit relatarii sale, adjunctul sefului de atunci al Statului Major al Apararii britanice, generalul-locotenent Doug Chalmers, i-a spus atunci ca ar fi posibil un raid al unei formatiuni militare care sa foloseasca “barci mici”, pentru a traversa Canalul Manecii si pentru a naviga apoi spre canalele olandeze, dar l-a avertizat cu privire la repercusiunile diplomatice ale unui asemenea gest.

„De ce sa invadam un vechi aliat al NATO?”

Planul era ca un “comando” sa se „apropie de depozit, sa captureze dozele de vaccin, sub acoperire, si apoi sa se extraga folosind un camion spre porturile spre Canalul Manecii”, a detaliat Boris Johnson.

Cu toate acestea, Doug Chalmers – care intre timp s-a retras din armata – a explicat ca nu ar fi fost posibil sa ducem la indeplinire o astfel de misiune fara sa fim detectati si ca „daca am fi descoperiti, ar trebui sa ne explicam de ce invadam un aliat de traditie din NATO!”.

„In secret, am fost de acord cu ceea ce credeau toti, dar nu am vrut sa o spun cu voce tare: ca totul era o prostie”, recunoaste fostul locatar al 10 Downing Street intr-un extras din memoriile sale publicat, sambata, in Daily Mail.

Nici ministerul britanic al Apararii si nici Doug Chalmers – care prezideaza in prezent Comisia guvernamentala pentru standarde in viata publica – nu au reactionat inca la relatarile lui Boris Johnson.

„UE ne-a tratat cu rautate”

Vaccinurile COVID in litigiu au fost dezvoltate de Universitatea Oxford si AstraZeneca, dar dozele au fost fabricate de subcontractori din Tarile de Jos (Olanda) si Marea Britanie.

Pana in martie 2021, vaccinurile erau utilizate pe scara larga in Regatul Unit, dar dozele fabricate in fabrica olandeza nu fusesera inca aprobate de Uniunea Europeana.

Atat Marea Britanie, cat si UE aveau contracte cu AstraZeneca pentru vaccinuri, iar UE a incercat sa pastreze vaccinurile finite de la fabrica olandeza pentru utilizarea sa proprie.

Boris Johnson – care a fost ales in decembrie 2019 pe baza promisiunii de a incheia negocierile prelungite pentru iesirea din UE – a declarat ca el crede ca oficialii UE au actionat la presiunea lui Emmanuel Macron.

„Dupa doua luni de negocieri inutile, ajunsesem la concluzia ca UE ne trata cu rautate, pentru ca noi ne vaccinam populatia mult mai repede decat ei”, mai scrie Boris Johnson, care a fost fortat sa paraseasca functia in 2022 in urma unor scandaluri, inclusiv a unor interdictii privind COVID-19.

(Foto: x.com/BorisJohnson)

 

Urmareste-ne si pe:
Flavius Iancu

Share
Published by
Flavius Iancu

Recent Posts

Premierul polonez Donald Tusk da vina pe castori pentru inundatiile devastatoare din ultimele saptamani: „Sapa in diguri, ceea ce agraveaza inundatiile”

Premierul polonez Donald Tusk este atacat de ecologisti pentru ca a dat vina pe castori…

41 de minute ago

Germania: Infrangere majora pentru extremistii AfD in parlamentul din Turingia, desi au castigat alegerile in acest land

Parlamentul din landul Turingia, din estul Germaniei, a ales un membru al CDU ca nou…

O oră ago

Rusii au bombardat de doua ori consecutiv un spital din Ucraina. Cladirea a fost lovita si cand salvatorii evacuau ranitii primei lovituri

Noua persoane au fost ucise in doua atacuri cu drone rusesti asupra unui spital din…

23 de minute ago

O femeie in varsta de 80 de ani, finalista la competitia Miss Univers din Coreea de Sud

Choi Soon-hwa, o femeie in varsta de 80 de ani, nascuta cu aproape un deceniu…

26 de minute ago

Cel putin noua imigranti au murit si 48 sunt disparuti dupa ce ambarcatiunea s-a rasturnat in largul Insulelor Canare

Noua imigranti au murit si 48 sunt inca dati disparuti dupa ce barca in care…

O oră ago

Cine este Hashem Safieddine, posibilul nou lider al Hezbollah. Var cu Nasrallah, el a fost desemnat drept „terorist” de Statele Unite

Uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah in atacuri aeriene intr-o suburbie din Beirut a atras atentia…

3 ore ago